Combustibilul solid este cea mai utilizată resursă pentru încălzire folosită de noi, oamenii, de-a lungul timpului, iar pentru multe zone din România, dar și din lume este în continuare resursa cea mai ușor accesibilă. Așadar, e ușor de înțeles de ce echipamentele de încălzire care funcționează pe bază de combustibil solid sunt încă folosite de către un număr mare de persoane și de ce firmele care le produc caută să le facă din ce în ce mai performante.
Din dorința de a eficientiza cât mai mult aceste cazane, au fost create cele cu ardere pe peleți, printre cele mai performante echipamente disponibile astăzi pe piața HVAC. Majoritatea modelelor pe peleți sunt mai scumpe decât cazanele cu ardere pe lemn sau cărbune, dar avantajul acestora este că necesită mai puține resurse pentru a oferi același nivel de confort, au autonomie mai mare și sunt mult mai ușor de întreținut, costul suplimentar al acestora amortizându-se repede pe baza acestor beneficii. Dacă ești în căutarea unui sistem individual de încălzire cu ardere pe combustibil solid, iată 7 motive pentru care să alegi un cazan cu funcționare pe peleți:
1. Nu ai acces la gaz
Gazul este de departe cea mai ieftină și eficientă sursă de încălzire, dar pentru mulți locuitori ai României, care trăiesc în zone unde infrastructura rețelei de gaz nu le permite să se racordeze la această resursă (fie pentru că nu este disponibilă în regiunea respectivă, fie pentru că e o resursă pe care nu te poți baza), combustibilul solid reprezintă cea mai bună alternativă.
Cazanele cu funcționare pe peleți sunt recomandate pentru cei care locuiesc la casă și au la dispoziție o încăpere unde poate fi instalat echipamentul. Acest spațiu poartă, de regulă, numele de „cameră tehnică” și în funcție de sistemul de încălzire ales, necesită acces la o sursă de ventilație sau curent electric.
2. Peleții sunt ecologici
Fiind compuși în totalitate din materiale biologice și ușor biodegradabile, peleții reprezintă o resursă extrem de prietenoasă cu mediul înconjurător. Materialul este compus în principal din rumeguș și deșeuri lemnoase reciclate și deshidratate, care apoi sunt comprimate în granulele mici cu care suntem obișnuiți și pot ajunge la o densitate chiar dublă în comparație cu lemnul. Fiind atât de compacți și uscați, peleții se ard complet, lăsând în urmă o cenușă fină, ușor de curățat și nu produc emisii de gaze cu efect de seră. Asta pentru că nivelul de CO2 eliminat prin arderea peleților este comparabil cu nivelul asimilat de vegetația din jurul casei.
3. Au randament de ardere mare
Peleții au un nivel de umiditate redus, care ajută, împreună cu densitatea acestora, la o combustie eficientă și uniformă, ideală pentru un sistem de ardere automatizat. Cum așa? Pentru că densitatea mare a peletelui permite o umplere de aproximativ 95% a spațiului de ardere din cazan. Mai mult, umiditatea scăzută contribuie la un nivel de confort ridicat prin arderea peleților la temperaturi mari, astfel îmbunătățind eficiența echipamentului de încălzire.
Iar dacă tot vorbim de randament ridicat, atunci trebuie să îți prezentăm noul cazan din oțel Ferroli FSB PRO cu 3 drumuri de fum, care funcționează eficient pe brichete, tocătură lemnoasă, orice fel de resturi sau deșeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice și lemn. Modelele de 25 si 35 kW pot funcționa pe peleți cu ajutorul unui kit arzător special, ceea ce înseamnă că poți utiliza multiple resurse. Spre exemplu poți suplimenta cazanul cu peleți și cu deșeuri lemnoase, iar când prima resursă se termină, cazanul poate funcționa în continuare pe baza celeilalte. Astfel te bucuri de toate resursele din zona ta și de o perioadă de autonomie mai mare.
4. Calitatea peleților este sigură
Continuând însă cu motivele pentru care alegerea unui cazan cu ardere pe peleți este cea mai bună opțiune pentru gospodăria ta, este esențial să menționăm calitatea certă a peleților. Producția și distribuția acestora este standardizată în Uniunea Europeană prin certificarea EnPlus care asigură calitatea de la producător până la locul de consum final. Pentru toți producătorii certificați din România (listă în continuă creștere), verificați site-ul EnPlus Pellets.
5. Te bucuri de confort prelungit
L-am mai menționat pe furiș la subpunctul 3, dar merită un motiv aparte. Datorită structurii peleților și a gradului scăzut de umiditate, arderea acestora produce o combustie eficientă și uniformă, ridicând nivelul de confort în casă. Mai mult decât atât, peleții nu trebuie tăiați sau împărțiți manual în vreun fel, necesitând foarte puțin efort fizic pentru a-i gestiona. Ei vin deja pregătiți pentru ardere și nici nu au nevoie de un spațiu generos pentru depozitare, fiind compacți.
Iar dacă tot suntem la capitolul „confort”, atunci trebuie să îți facem cunoștință cu noul cazan din oțel cu ardere pe peleți Ferroli BIOPELLET 39, pe care îl poți gestiona de la distanță via conexiunea la Internet. Asta înseamnă că îl poți porni sau stinge oriunde te-ai afla, pregătind casa pentru întoarcerea de la serviciu sau reducând consumul când pleci în vacanțe. Mai mult, datorită funcționării acestuia pe baza unui algoritm de modulare care dozează peleții în funcție de temperatura atinsă, beneficiezi de un nivel de confort susținut cu un consum cât mai redus, iar beneficiile nu se termină aici. Pentru un nivel de autonomie mai mare, poți adăuga un buncăr suplimentar de peleți acestui cazan, ceea ce înseamnă că poți sta liniștit mai multe zile, știind că echipamentul tău îți poate oferi confortul necesar în orice moment.
6. Costuri mai mici
Am menționat mai sus faptul că un cazan cu funcționare pe peleți, indiferent dacă este unul achiziționat de-a gata din magazin sau o completare cu un kit arzător, are de obicei un preț mai mare în comparație cu unul tradițional care funcționează pe lemne sau cărbune. Totuși, pe termen lung, investiția se amortizează datorită costului scăzut de achiziție, manipulare și depozitare a peleților. Aceștia se pot cumpăra în pachete de 10, 15, 20, 50 sau 100 kilograme din magazinele de bricolaj, dar se pot și comanda în cantități mai mari direct de la furnizori sau distribuitori și pot fi aduși chiar în fața casei. Pentru a putea fi sigur de calitatea peleților însă, nu uita să ții cont de furnizorii certificați EnPlus!
7. Curățarea ușoară
În zilele noastre, când timpul liber este atât de scurt și de prețios, un echipament de încălzire ușor de curățat este foarte util, iar producătorii de cazane pe peleți au ținut cont de acest lucru. Datorită faptului că peleții ard total și uniform, aceștia lasă în urmă o cenușă fină care este ușor de îndepărtat. Mai mult, toate cazanele moderne vin cu accesorii de curățare și instrucțiuni clare despre cum trebuie făcut acest proces, facilitând întreținerea cazanului.
Așadar, dacă erai în căutarea unei soluții de încălzire pe combustibil solid, cu siguranță vei ieși câștigător cu un cazan cu ardere pe peleți. Aceștia reprezintă un combustibil durabil, ecologic, ieftin și eficient, perfect pentru gospodăriile fără acces la gaz.